La 18 noiembrie se marchează, pentru al 8-lea an consecutiv, Ziua Europeană de Informare despre Antibiotice.
Pentru a atrage atenţia la creşterea alarmantă a rezistenţei la antibiotice din cauza utilizării inadecvate al antibioticelor, elevii calificării Asistent igienist epidemiolog în colaborare cu specialiştii Centrului Naţional de Sănătate Publică la 17.11.2015, în cadrul Colegiului Naţional de Medicină şi Farmacie „Raisa Pacalo”, au organizat şi desfășurat activități de informare a elevilor, cadrelor didactice şi publicului larg, cu privire la utilizarea prudentă a antibioticelor, măsurilor de încurajare a bunelor practici a personalului medical în acest context în activitatea zilnică.
În cadrul activităţii a fost derulat un scurt mesaj publicitar audiovizual (spot) la tematica abordată, un flash-mob și prezentări în Power Point în toate sălile de studii a Colegiului Naţional de Medicină şi Farmacie „Raisa Pacalo”. Au fost realizate discuţii individuale cu elevii și profesorii privind importanța utilizării corecte a antibioticelor și respectarea bunelor practici în activitatea de viitor asistent medical.