INSTRUIREA SPECIALIŞTILOR MEDICALI MEDII ÎN GERMANIA
Colegiul Naţional de Medicină şi Farmacie în perioada 21.08-18.09.2010 a beneficiat de o vizită în colegiile de medicină din Berlin, Germania, scopul fiind schimb de experienţă în instruirea specialiştilor medicali cu studii medii de specialitate. În cadrul activităţilor desfăşurate au fost vizitate mai multe Colegii de Medicină - Wannsee Schule e.V,, Academia Buch, Institutului Vivantes, Academia der Gesundheit, Berlin-Branderburg e.V.
Doamna Cristina Vogler, directorul Wannsee Schule e.V., doamna Gertrud Stocker şi cadrele didactice din colegiile vizitate ne-au familiarizat cu instruirea iniţială şi formarea continuă a cadrelor medicale în colegiile de medicină din Germania, Berlin. În cadrul vizitei am făcut cunoştinţă cu particularitaţile formării specialistului medical cu studii medii în Germania: asigurarea posibilităţii de a fi admişi la studii în perioada aprilie şi octombrie, săptamâna de instruire a elevilor anului I de catre elevii absolventi, asigurarea elevilor dotati cu posibilitatea stagierii practice în alte ţări, instruirea practică a elevilor de către asistenţii medicali cu studii pedagogice.
Prezintă interes deosebit sistemul de instruire în Wannsee Schule e. V, vizând posibilitatea de a obţine studii medii de specialitate şi studii superioare în Nursing în 5 ani, prin oferirea posibilităţii de instruire în Nursing-ul pedagogic după un sistem special în timpul seral şi on-line.
În speranţă că relaţiile de parteneriat iniţiate în această vizită de lucru vor prospera şi pe viitor, le dorim tuturor cadrelor didactice din colegiile de medicină din Berlin succese remarcabile în pregătirea cadrelor medicale cu studii medii de specialitate.