În scopul eficientizării procesului educaţional şi obţinerii unor finalităţi educaţionale de calitate au fost elaborate instrumente didactice pentru uzul studenţilor dar şi pentru cadrele didactice.
Manualul Standarde de proces conţine algoritmurile de antrenare a deprinderilor practice obligatorii la disciplina pediatria şi nu lipseşte de pe masa studentului.
În anul 2009 s-a definitivat manualul Curs de lecţii la pediatrie, elaborat de profesorii Cucieru E., Cuşnir R., Botnarciuc L. etc. Manualul conţine materii pentru studierea disciplinei Pediatria în colegiile de medicină din ţară, corelate cu prevederile programelor în vigoare. În manual sunt prezentate noţiuni utile, informaţii, sfaturi, care se vor reflecta în activitatea practică zilnică a specialiştilor medicali medii la nivel de asistenţă medicală primară. Manualul Curs de lecţii la pediatrie a devenit un suport util atît pentru elevii colegiilor de medicină, cît şi în astivitatea cadrelor medicale medii, care observă şi asistă copilul la toate etapele de dezvoltare.
Manualul Genetica medicală este utilizat la toate calificările, fiind un manual formativ, ghidează formarea vocabularului medical şi genetic specializat pentru a putea comunica cu membrii echipei medicale multidisciplinare. Imaginile color şi glosarele din anexe extind posibilităţile de studiere a maladiilor ereditare şi malformative.
Culegerea de itemi pentru evaluare (pentru elevi) elaborată după principiul tematic, conţine seturi de itemi diversificaţi ca dificultate şi conţinut informaţional, care pot fi asamblaţi în teste de evaluare postcapitol, postcompartiment şi utilizate în cadrul lecţiilor seminar la Pediatrie şi la Genetica medicală. Culegerea de itemi pentru evaluare (pentru profesori) conţine răspunsurile cheie la itemii propuşi, ceea ce oferă posibilitatea de evaluare rapidă a răspunsurilor elevilor.
Manualul Boli infecţioase, curs de lecţii asigură studierea compartimentului Maladiile infecţioase la copii, generalităţile fiind comune cu bolile infecţioase ale adultului, precum şi însuşirea particularităţilor de acordare a asistenţei prespitaliceşti în baza Protocoalelor clinice naţionale. Este preţios albumul color din anexe, în baza căruea se formează capacităţi de recunoaştere şi diagnostic a patologiei infecţioase.
În baza manualului Dermatologie şi venerologie se studiază aprofundat şi ilustrativ particularităţile maladiilor pielii copiilor de diferite vîrste, îngrijirea şi tratamentul actual.
Ghidul de instrumente didactice pentru predare-învăţare-evaluare la Pediatrie descrie o diversitate de tehnici şi mijloace didactice care pot fi aplicate la fiecare secvenţă a lecţiei teoretică sau practică, selectate de cadrul didactic conform subiectului lecţiei, obiectivelor didactice proiectate. Sunt propuse exemple concrete de situaţii problematizate, studii de cazuri clinice, jocuri de rol, fişe de completare, blitz- interviu etc. Ghidul este implementat în procesul educaţional de către toate cadrele didactice care predau disciplina pediatria.