Atmosfera de Crăciun ne aduce bucurie şi ne aminteşte cu precădere de anii copilăriei, de emoţia aşteptării împodobirii bradului, de clipa la care visăm să-l întîlnim pe Moş Crăciun. Sfintele sărbători de Crăciun sînt un prilej frumos de a dărui bunătate, bucurie şi un pic de fericire celor care au nevoie cel mai mult de ele.
Elevii secţiei de învăţămînt nr.6 al Colegiului Naţional de Medicină şi Farmacie ,,Raisa Pacalo” deja al doilea an în ajunul Crăciunului vin în vizită la copiii din Şcoala de tip-orfelinat pentru copii orfani şi rămaşi fără îngrijirea părintească din satul Cărpineni, Hînceşti în care se educă 78 de copii, pentru a le creia o dispoziţie de sărbătoare. De la bun început iniţiativa a venit de la elevii grupei în care îţi fac studiile două foste eleve ai acestui orfelinat.
Anul acesta elevii secţiei de învăţămînt nr.6 au fost susţinuţi de către cadrele didactice de la catedra ,,Nursing”, consiliul elevilor CNMF ,,Raisa Pacalo” şi părinţii elevilor. Datorită acestui fapt a fost posibilă colectarea unui ajutor mai substanţial pentru acest orfelinat, care a inclus dulciuri şi jucării, legume şi fructe, paste făinoase şi orez, ulei de floarea soarelui şi miere de albină, obiecte de igienă personală şi tapete, haine şi încălţăminte.
Elevii secţiei au pregătit şi un concert pentru aceşti copii la care au fost prezenţi Moş Crăciun şi Crăciuniţa. Împtreună au colindat, au dansat, au cîntat, au recitat poiezii. Fiecare copil a primit de la Moş Crăciun multaşteptatele cadouri.