• Despre noi
  • Studii
  • Despre noi
  • Relatii Internationale
  • Stiinta
  • Transparența decizională
  • SMC
  • Ghidarea colegiilor arondate
  • CESIM
  • Noutăți
  • Principala
  • Noutati
  • 29
    Nov
    Modernizarea procesului educaţional

    CONFERINŢA  METODICĂ REPUBLICANĂ 
    A CADRELOR DIDACTICE
    DISCIPLINE STOMATOLOGICE ŞI TEHNICO – DENTARE
    DIN COLEGIILE DE MEDICINĂ


    Modernizarea  procesului educaţional în pregătirea specialiştilor vocaţionali la calificarea Tehnician dentar prin implimentarea învăţămîntului centrat pe elev şi formarea de competenţe specifice.

            La 29 noiembrie 2013 în incinta Colegiului Naţional de Medicină şi Farmacie „Raisa Pacalo” a avut loc Conferinţa metodică Republicană a cadrelor didactice din Colegiile de Medicină.


     

          În cadrul Conferinţei au participat - Holostenco Alexandru  Ministerul Sănătăţii, Direcţia Management personal medical, Şef adjunct direcţie, Cecilia Badrajan, şef cabinet Instructiv – Metodic Republican al Ministerului Sănătăţii; Ala Manolache, director, grad managerial superior, grad didactic superior, CNMF “Raisa Pacalo”; Svetlana Cobîleanschi, director adjunct didactic,  grad managerial întîi, grad didactic superior;  Mariana Negrean, director adjunct didactic,  grad managerial doi, grad didactic superior; Director CM Bălţi, profesori Catedra “Discipline stomatologice” CM Bălţi, profesorii catedrei “Discipline stomatologice şi tehnico – dentare ”CNMF “Raisa Pacalo”, cabinetul metodic, CNMF “Raisa Pacalo”.


    Au fost prezentate comunicări:
          "Planuri de învăţămînt – parte component a Standartului  Educaţional de Stat în învăţămîntul vocaţional medical din perspective integrării în aria europeană comună", Svetlana Cobîleanschi, director adjunct didactic, CNMF "Raisa Pacalo"

         "Ajustarea curriculei de instruire practică a tehnicienilor dentari la planurile noi de studii – actualităţi şi perspective", Mariana Negrean, director adjunct clinic, CNMF "Raisa Pacalo"


       

        "Proiectarea de lungă durată în baza competenţelor la disciplinele tehnico – dentare şi elaborarea competenţelor", Ludmila Botnarciuc, metodist CNMF “Raisa Pacalo”

     

Stiinta

  • Politici de instruire
  • Evenimente
  • Manuale
  • Clubul profesorilor experimentati
  • Școala Tânărului Cercetător
  • Școala Mentoratului Profesional

Activități Extradidactice

  • Miscarea de voluntariat
  • Promovarea modului sanatos de viata
  • Activitatea cercurilor stiintifico-studentesti
  • Consiliul elevilor
  • Ansamblul model etno-folcloric „ROMANIȚA”
  • Protecția civilă
  • Concurs „VIVAT, PROFESIE!”

URMAȚI-NE

  • Urmați-ne pe Twitter
  • Gasiți-ne pe Facebook
  • Gasiți-ne pe YouTube
  • Fii la curent cu Noutațile

© COLEGIUL NAȚIONAL DE MEDICINĂDezvoltat de EBS