Stimați absolvenți, tineri specialiști, Promoția 2020!
A venit clipa râvnită peste ani. Aspirația de a îmbrățișa profesia mult dorită a devenit o realitate. Este o bucurie deosebită pentru un vis împlinit al Dumneavoastră și o istorie de succes a colectivului CEMF ,,Raisa Pacalo’’, pe care o scriem cu grijă promoție după promoție.
Secretul renumelui de care se bucură instituția este unul ușor de deslușit. Performanța, excelența, tradiția sunt concepte după care se ghidează, valori care au rezistat dincolo de timp și spațiu mai mult de 75 ani. De la fondare și până în prezent instituția a pregătit 27780 de specialiști. Ne mândrim deosebit cu toți absolvenții, sunt cei mai buni.
Astăzi suntem alături de cei de pe linia întâi în lupta cu COVID-19. Astăzi avem o sărbătoare cu Promoția 2020 nu clasică. Suntem impuși de un dușman invizibil să ne întâlnim și să ne felicităm on-line, fără a ne întâlni în rochii de bal, frumos aranjate, cu flori, zâmbete și bună dispoziție. Dar eu sunt sigură că aceste vremuri complicate ce au venit peste noi ne-au făcut mai tari, mai uniți, mai responsabili și încrezuți că vom învinge, vom ieși biruitori.
Nu poate avansa o națiune fără educație, cultură și sănătate, nu poate exista progres fără elită, nu se poate vorbi de educație fără profesori și elevi. Ei formează succesul unui colectiv peste ani. Apreciem succesele remarcabile ale Promoției 2020.
Ne mândrim cu voi, cu rezultatele voastre și suntem ferm convinși că veți duce faima instituției mai departe. Menționăm cunoștințele profunde, atitudinea serioasă față de pregătirea în profesie, asertivitate, disciplină, responsabilitate, creativitate și devotament față de întreg contingentul de absolvenți. Aprecieri înalte pentru toți absolvenții Promoției 2020.
Mulțumiri deosebite celor ce și-au consacrat o bună parte din viață pregătirii cadrelor medicale și v-au ghidat în devenire. Ne mândrim cu întreg corpul profesionist, profesori cu titlu științific, grade manageriale, grade didactice, care cu multă străduință și responsabilitate pregătesc specialiști pentru domeniul medicină. Astăzi toți absovenții vă spun un călduros mulțumesc pentru cunoștințe, dragoste și suflet, dăruite prin îndrumările părintești în profesia grea de a deveni om.
Reușitele, pe care le are azi Centrul de excelență se datorează susținerii permanente și înțelegerii din partea Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
Astăzi mai mult de 47 instituții medicale și farmacii sunt încadrate activ în pregătirea practică a elevilor, creând un parteneriat durabil cointeresat în specialiști buni. Din partea administrației, profesorilor și elevilor Vă aducem sincere mulțumiri pentru colaborarea frumoasă și fructuoasă.
Noi considerăm, pe bună dreptate, că cel mai superior certificat de calitate al Centrului de excelență – este absolventul, care prin activitatea sa aduce folos real fiecărui cetațean, întregii societăți. Atunci, când acest certificat este validat în fiecare instituție medicală din țară prin înaltul nivel de disciplină, profesionalism, omenie, empatie și devotament, crează sentimente de mândrie pentru cei ce au sculptat cu multă răbdare și înțelepciune aceste valori, atitudini față de ceea ce faci.
Suntem convinși, că veți promova spre noi înălțimi frumusețea și complexitatea rolului de lucrător medical, veți onora cu dăruire și responsabilitate datoria profesională, veți purta cu demnitate și mândrie numele de Absolvent al Centrului de excelentă în medicină și farmacie „Raisa Pacalo” – Promoția 2020! Vă îndemn să rămâneți să munciți aici la noi acasă, să faceți familii și copii, să îngrijiți părinții și buneii proprii.
Nu uitați! Întotdeaună sunteți bineveniți în Alma Mater, în casă cu suflet de lumină, unde cântările nu se aud, ci se simt, culorile nu se văd, dar există, unde nu se vorbește, ci se gustă din cuvânt, unde prevalează dragostea de oameni și de țară.
Vă dorim sănătate, prosperitate, bunăstare și realizarea tuturor aspirațiilor. Să aveți parte de căldura recunoștinței umane și a satisfacției morale din profesia aleasă.
Drum bun în viață !
Ala MANOLACHE
Director, CEMF „Raisa Pacalo”