Incidenţa crescută a tuberculozei în Republica Moldova necesită formarea grupelor de voluntari în vederea informării populaţiei cu privire la manifestarea, recunoaşterea, transmiterea și nu în ultimul rând, prevenirea acestei patologii infecto-contagioase.
Training-ul de formare de formatori a avut loc în incinta Centrului de excelenţă în medicină şi farmacie „Raisa Pacalo”, în parteneriat cu organizaţia neguvernamentală, independentă şi non-profit din Moldova - PAS, care este interesată în probleme de educație și formare în TBC.
Formarea abilităților specifice la viitorii formatori în prevenirea tuberculozei a fost asigurată de Zatușevscaia Irina, coordonator de programe PAS, Vîlc Valentina, asistent universitar, USMF „N.Testemițanu”, Creciun Galina, profesor la disciplina Medicina internă și nursing specific, Ivancov Ludmila, profesor la disciplina Propedeutica farmaceutică, Mariana Negrean, director adjunct pentru instruirea practică.