• Despre noi
  • Studii
  • Despre noi
  • Relatii Internationale
  • Stiinta
  • Transparența decizională
  • SMC
  • Ghidarea colegiilor arondate
  • CESIM
  • Noutăți
  • Principala
  • Noutati
  • 22
    May
    Ziua Protecţiei Civile, 2017

            Peste 320 de elevi al Centrului de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo” au participat la data de 22.05.2017 în exercițiul de evacuare, organizat în cadrul evenimentelor realizate cu prilejul Zilei Protecţiei Civile. Activitatea a fost realizată în parteneriat Serviciul Protecției Civile al Departamentului de Situații Excepționale, Chişinău.                                         

        Pe percusrul anului de învățământ elevii Centruluin de excelență benebiciază de difirite instruiri – lecții publice, trening-uri, ședințe tematice, întâlniri cu specialiștii din Serviciul Protecției Civile, efectuate în scopul realizării Legii  nr. 481 Republicii Moldiva „Cu privire la protecţia civilă” din 8 noiembrie 2004,

    prevenirii şi lichidării urmărilor situaţiilor excepţionale, protecţie populaţiei, valorilor materiale şi a mediului înconjurător în cazurile de apariţie a avariilor şi catastrofelor, incendiilor de mari proporţii, epidemiilor, epizootiilor, epifitotiilor şi altor situaţii excepţionale.

Stiinta

  • Politici de instruire
  • Evenimente
  • Manuale
  • Clubul profesorilor experimentati
  • Școala Tânărului Cercetător
  • Școala Mentoratului Profesional

Activități Extradidactice

  • Miscarea de voluntariat
  • Promovarea modului sanatos de viata
  • Activitatea cercurilor stiintifico-studentesti
  • Consiliul elevilor
  • Ansamblul model etno-folcloric „ROMANIȚA”
  • Protecția civilă
  • Concurs „VIVAT, PROFESIE!”

URMAȚI-NE

  • Urmați-ne pe Twitter
  • Gasiți-ne pe Facebook
  • Gasiți-ne pe YouTube
  • Fii la curent cu Noutațile

© COLEGIUL NAȚIONAL DE MEDICINĂDezvoltat de EBS