• Despre noi
  • Studii
  • Despre noi
  • Relatii Internationale
  • Stiinta
  • Transparența decizională
  • SMC
  • Ghidarea colegiilor arondate
  • CESIM
  • Noutăți
  • Principala
  • Noutati
  • 13
    Feb
    Școala Mentoratului Profesional - formarea competențelor în psihopedagogie la asistentele medicale superioare

          Centrul de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo” organizează în perioada 13 februarie – 30 mai 2018 în cadrul IMSP Institutul Oncologic, Spitalul Clinic Reapublican, Institutl Mamei și Copilului, Institutl Medicina Urgentă și Spitalul Clinic al Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale cursuri de formare a asistentelor medicale superioare în domeniul psiho-pedagogiei în cadrul Școlii mentoratului profesional.

            Cursul de instruire este organizat în scopul realizării Planului strategic de dezvoltare a CEMF „Raisa Pacalo”, Direcţiei strategică V, Asigurarea calității procesului  de instruire practică prin realizarea și dezvoltarea parteneriatelor durabile cu instituțiile medicale și internaționale, obiectivului specific 5.1 Organizarea bazei juridice a parteneriatului CEMF „Raisa Pacaloˮ cu instituțiile medicale şi consolidarea cooperării intersectoriale în vederea facilitării angajării în câmpul muncii și în scopul dezvoltării relaţiilor de parteneriat cu instituţiile medico-sanitare publice în vederea consolidării procesului de formare a competenţelor profesionale ale elevilor.

             La data de 13.02.2018 în cadrul Școlii mentoratului profesional au fost realizate două training-uri cu asistentele superioare din IMSP Institutul Oncologic și IMSP Institutul Mamei și Copilului.

                Tematica propusă a abordat problemele ce țin de standardizarea și unificarea procesului de formare, consolidare și dezvoltare a competențelor profesionale prin instruirea practică la nivel de țară, modernizarea procesului de prestare a serviciilor educaționale medicale profesionale prin centrare pe elev şi formare de competenţe, utilizând metode interactive și TIC (sofft-uri educaționale, etc), gestionarea documentației în cadrul instruirii practice.

              Menționăm, că dezvoltarea competențelor specifice în psiho-pedagogie la mentorii din sectorul practic reprezintă o componentă importantă în procesul de asigurare a calității, vizând formarea competențelor profesionale la viitorilor specialiști medicali cu studii postsecundare nonterțiare.

Stiinta

  • Politici de instruire
  • Evenimente
  • Manuale
  • Clubul profesorilor experimentati
  • Școala Tânărului Cercetător
  • Școala Mentoratului Profesional

Activități Extradidactice

  • Miscarea de voluntariat
  • Promovarea modului sanatos de viata
  • Activitatea cercurilor stiintifico-studentesti
  • Consiliul elevilor
  • Ansamblul model etno-folcloric „ROMANIȚA”
  • Protecția civilă
  • Concurs „VIVAT, PROFESIE!”

URMAȚI-NE

  • Urmați-ne pe Twitter
  • Gasiți-ne pe Facebook
  • Gasiți-ne pe YouTube
  • Fii la curent cu Noutațile

© COLEGIUL NAȚIONAL DE MEDICINĂDezvoltat de EBS