,,Îmbunătățirea managementului mobilității cadrelor medicale în Republica Moldova”
Colegiul Național de Medicină și Farmacie ,,Raisa Pacalo”, în calitate de partener, a participat în realizarea proiectului internaţional ,,Îmbunătățirea managementului mobilității cadrelor medicale în Republica Moldova”. În cadrul proiectului colegiul a beneficiat de vizite de studii în instituțiile similare din Polonia și Finlanda, a participat în cadrul dezbaterilor referitor la realizarea bazei digitale de date, finanțarea și instruirea specialiștilor din sistemul de sănătate, conform curricula bazate pe competențe.
La 26 august 2014 în cadrul desfășurării proiectului ,,Îmbunătățirea managementului mobilității cadrelor medicale în Republica Moldova” cu vizită oficială în colegiu a fost delegația din Republica Federală Germană: Secretarul de Stat al Ministerului Federal al Sănătății și repezentanți ai Ministerului Federal al Sănătății din Germania. Pe parcursul intrevederii s-au discutat reformele din sistemul de formare inițială a specialiștilor cu studii medicale postsecundare și postsecundare nonterțiare din Republica Moldova, Planurile noi de studii în baza sistemului de credite transferabile, curricula bazate de competențe profesionale.
Cu suportul proiectului au fost editate 74 curricula pentru toate cinci colegii de medicină din țară. Curricula elaborate reprezintă un instrument eficient pentru formarea specialiştilor medicali cu studii postsecundare și postsecundare nonterțiare, reorientat spre fortificarea serviciilor medicale oferite populației republicii. Realizarea proiectului s-a soldat cu următoarele rezultate scontate:
• Planuri noi de studii în baza creditelor transferabile la calificările Asistent medical, Moaşă, actualizate şi ajustate la standardele Uniunii Europene şi la recomandările OMS.
• Curricula la disciplinele Asistența medicală primară cu nursing comunitar, Medicina internă, ftiziopneumologie și geriatrie cu nursing specific, Obstetrică cu nursing specific, Bazele științei nursing cu tehnici specifice de îngrijire actualizate şi ajustate la standardele Uniunii Europene şi la recomandările OMS.
Participarea în proiectul internaţional ,,Îmbunătățirea managementului mobilității cadrelor medicale în Republica Moldova” a contribuit la dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu organismele internaţionale şi instituţiile de invăţămant medical similare de peste hotare și realizarea prevederilor Planului stategic al colegiului pe anii 2013-2018.